Genus

Ey, ey, ce, ce
Vă întrebați oare cine sunt yo
Sunt un puști care o da la shtou
Am făcut credit pentru studio
Să fac bani și să-i îngrop ca Pablo

Crede ma că nu mă cunoști bro
Nu mă judeca abia mă cunosc io
Am avut perioade în care am fost rupt rău
Și mi-a lăsat rugină pe
Suflet ca un fierăstrău
Abia am reușit să accept trecutu
Pana când în mintea mea e trecutu
Țin minte când mi-am vândut sufletul
Eram așa mic că nu puteam să spun nu
(nah, nah) legale, pastile, magic copile
Iar vorbesc cu mine
Și nu doar prin file, prin rime meschine
Mă descriu pe mine și scriu pe filе
Nu uit de familie
(Am doar o mână de boabе și țin
La ele ca la ochii din cap)

Nu uit de familie, nu uit de familie
(No, no, ce)
Nu uit de familie, nu uit de familie
Numai familia-i aproape de mine în
Cele mai grele perioade țin minte
Mama stătea lângă mine nu știa cât mă doare
(mama)
Țin minte, frații stăteau lângă mine și
Mort de drogat o luam la vale
Țin minte cum stăteam cu frații în grădină
Trăgeam cu pistolul în sticlele goale

Cu frații am trecut prin clipe nasoale
Dar acum gandurile imi dau tarcoale
N-am a tins nici 10% din potentialul meu
Doamne incep să crească invidia și ura că
Ei nu știu ce pot să fac
Incepeți să întreceți măsura, dar
Ce dracului pot să le fac
Pizdele astea au trecut geamandura
Cred că am să le fac pe plac
Inainte nu voiau, acuma mă vor
O să le pun să mi-o sugă în timp ce mă cac

Beliebteste Lieder von Azteca

Andere Künstler von Latin