Stai Că-ți Zic Eu

DOC, Vlad Dobrescu, Deliric

Doamne-s binecuvântat, să ştii şi tu c-o ştiu
Că la douăş' de ani neam nu mă vedeam puriu
Scriam, fumam la geam, nu m-am vrut ageamiu
Da' cre' că de pe atunci ştiam
Ce mi-aş dori să fiu
Şi mai ales sunt decât dependent de reflector
Că mama n-a prea stat pe-acasă
D-apoi la mine-n dormitor
Căutam căldura cu ochii-n soarele ăla orbitor
Probabil de-aia am plâns când am
Ajuns cu Vlad la vorbitor
Că-s băiat bun, să mor, aşa le zicea bunica
"El e fricos!", am fost mamaie
Da' m-am bătut cu frica
Şi nu m-am bătut cu frică
Fără gardă am tot dat
Până pumnii mei mentali au sângerat
Ea a picat
Am tot numărat, şi ea nu s-a ridicat
Am privit-o am lăsat-o şi-am plecat
Şi ăsta-i fapt
Fiecare tre' să ştie ce e el făcut să fie
Şi-atunci o să strălucească dintr-o mie
Stai că-ţi zic eu

Îmi pun zilnic întrebări
"De ce schimb atâtea stări?"
Întins pe nisip, fur din calmul mării
Stai că-ţi zic eu îi trec degete prin păr
"Da femeie, te ador
Pentru tine sunt capabil de omor"
Stai că-ţi zic eu da' sunt un visător
Un Icar, dar zburător
Zbor uşor, nu cumva să cad nasol
Stai că-ţi zic eu ca mine-i unu la popor
Şi ţi-o zic doar de-s matol
Recunosc, m-am dus frumos pe alcool

Vedetele astea nu-şi mai văd lungul nasului
Michael Jackson după 3 luni în Vaslui
Cunosc genul care-n versul lui
Se crede centrul universului
Io-s Copernick, pentru că am descoperit
Că nu-i nici el şi nici eu
Nu-s nici umil fiindcă asta-i un clişeu
Menit să prindă la pizde de liceu
Oamenii beau şi fumează dar cred că
Îi vânează Bill Gates cu 5G-ul
Şi mi-au zis că talentul irosit
E lucrul cel mai trist
De-acord, da' mai pun un asterisc
E o greşeală să tot faci
Acelaşi lucru pe repeat
Ce n-ar putea de unul singur
Să te facă fericit
Şi eu eram 100% rap, nimic pe lângă
Dar încet, încet, începe să mă strângă
Că-i din ce în ce mai tras de păr
Şi eu-s tras în cap
Na, ce pula mea ai vrea să fac?
Stai că-ţi zic eu

Mi-am luat rămas bun de la
Tovarăşi şi am plecat
Să străbat lumea-n lung şi-n lat
Stai că-ţi zic eu
Să învăţ să înot prin noroi şi să scot
La mal pe cât de mulţi tovarăşi pot
Stai că-ţi zic eu numai că mor de dor
De aia din când în când mă-ntorc
Ca să duc jocul ăsta la nivelul următor
Şi pun mâna pe controller să vă stric tripul
Să vă explic că l-aţi ţinut greşit tot timpul
Stai că-ţi zic eu

Jocul e o joacă când n-ai miză
N-am nimic de demonstrat
Nu mai e nicio surpriză
Băiat de milioane, nu vorbesc de antrepriză
Ar trebui să fiu legat cu cătuşe de valiză
Da' n-a fost tot timpu' aşa, a fost o vreme
Scufundat în probleme, m-am forjat la extreme
Unu' singur m-a crezut
A susţinut că am zeamă
Acelaşi care din oglindă se uita cu teamă
Eram schilod, mi-a zis: "Toto ştiu că poţi
Pe MC ăştia varză să-i mănânci pe toţi"
Şi m-am pus la masă, îi halesc de o viaţă
Nu-i de mirare că acum îmi e greaţă
Că de când am ajuns abia aştept să plec
Iar de când sunt pe drum
Simt nevoia să mă-ntrec am pornit de jos
Tot nu mă mulţumesc cu ce am
Să pot să mă opresc, stai că-ţi zic eu

Înainte să cuvânt am studiat fiecare rând
Pân-am dat voce primului meu gând
Stai că-ţi zic eu
Eram al dracu' de mic, "Las' că prind tupeu
Mă fac al dracu' de mare" stai că-ţi zic eu
Pe măsură ce-am crescut am
Preferat să fiu tăcut
Tre' să fiu atent cu cine mai discut
Ce să-ţi zic eu aş putea să mă apuc să
Îţi zic prin ce-am trecut
N-are rost de unul singur să mă inculp
Nu-ţi mai zic eu

Wissenswertes über das Lied Stai Că-ți Zic Eu von DOC

Wann wurde das Lied “Stai Că-ți Zic Eu” von DOC veröffentlicht?
Das Lied Stai Că-ți Zic Eu wurde im Jahr 2021, auf dem Album “XL Mixtape” veröffentlicht.
Wer hat das Lied “Stai Că-ți Zic Eu” von DOC komponiert?
Das Lied “Stai Că-ți Zic Eu” von DOC wurde von DOC, Vlad Dobrescu, Deliric komponiert.

Beliebteste Lieder von DOC

Andere Künstler von Experimental rock