Griffo

Cheloo, Ombladon, FreakaDaDisk

[Strofa 1]
Primu' lucru care l-am văzut a fost o pată de lumină
Și una îmbrăcată în alb cretină
Când am văzut pe unde am ieșit, am zis: "Am pus-o"
Ce ghinion că m-a furat o dusă
Al doilea lucru important a fost la slujbă
Când dintr-o linguriță am tras o beție cruntă
Am încercat să mă retrag, da' m-a luat unu' din păcate
M-a băgat într-un cazan cu apă să mă-nec, frate
Stai să vezi, al treilea lucru bun
Își face apariția vocabular obscent de bun
Cuvantu' cheie ca de obicei, cuvântu pulă
În rol secundar, doamna cu sloboz în gură
Nu în ultimu' rând e al patrulea cam nasol
M-am trezit direct în școală pe coridor
Umflam păpușa să i-o trag la muie cu cerneală
Credeam că-i profa de mate, pe ea aveam boală
În sfârșit, lucru' cinci își face apariția
C-am zis băgând la înaintare frunza de cannabis
Interzis minorilor mirosu' frunzelor, de unde?
Pune o întrebare să vedem cine-ți răspunde

[Strofa 2]
Unu' dintre cei care o pun pe bandă, Griffo
Nu fac dreptate-n spate, piesele stau nemișcate
Dacă ești rege, pierde nebunu'
Dintr-o mișcare, oare pionu' are dreptu' la mutare?
Nu știu nicio regulă, există lege, ce există lege?
Ce există vreo notă de zece? (Zece)
Bagabontu' face ce vrea, când vrea, bea
Știe să combine plăcerea cu durerea
A doua parte, cui i se-mparte, cine o-mparte?
Cui îi ajunge câte ceva din toate, frate?
Am doar unu' cu același sânge-n vene, restu'
Păstrați gestu', doar știi mersu', băi nene
La ce e bună școală? Știu să socotesc (Patru, cinci, șase)
Nu pot ține la bani, dar nici nu îi iubesc
În catalog în toate rubricile am zece (Zece)
Absențe? Asta e, nu am infuențe
Cât despre viață, unii zic: "Învață"
N-am învățat nimic interesant chiar dac-o scuturi dimineață
Sunt un porc, depun efort
Când este vorba de băut sau de futut, nu de mâncat un tort
Rămân același, tu ești doar de formă
Pun buletinu' amanet pentru o halbă enormă
Totu' pare greu, da' nimic nu-i greu (Minte)
Nu există un motiv anume, să nu fac un nume, spune
Viața-i tarfă, știu, și mulți cunosc
Însă prea puțin îmi pasă, e prea devreme să recunosc
Banii au fost și rămân o mână de fire
Fraierii iubesc doar păpuși gonflabile
Banii mei sunt banii mei munciți când îl fur pe tata
Muncesc din greu, nimic nu am de-a gata

Wissenswertes über das Lied Griffo von Parazitii

Wann wurde das Lied “Griffo” von Parazitii veröffentlicht?
Das Lied Griffo wurde im Jahr 2002, auf dem Album “Irefutabil” veröffentlicht.
Wer hat das Lied “Griffo” von Parazitii komponiert?
Das Lied “Griffo” von Parazitii wurde von Cheloo, Ombladon, FreakaDaDisk komponiert.

Beliebteste Lieder von Parazitii

Andere Künstler von Hip Hop/Rap