Umbre

Denis Florea

Umbre mă urmează în viață
Încă de când eram în fașă
Lacrimi se preling pe față
Încă de când eram în fașă
Dar nu m-au oprit,
Nici nu m-au învins
M-au făcut mai dur
Ca să pot să-ndur
Dar nu m-au oprit,
Nici nu m-au învins
M-au făcut mai dur
Ca să pot să-ndur
Drumul necesar să îl parcurg ca să mă bucur
Și-am facut-o natural, frate, n-am utilizat trucuri
Nu am așteptat să mi se dea, sau să primesc
Am zis că ce-i al meu e-al meu, dar trebuie să reușesc
În primul rând să știu să merg înainte să alerg
Prima oară să muncesc, înainte să petrec
Mai întâi s-analizez, înainte să vorbesc
Mai întâi să mă cunosc, înainte să iubesc
Dar știi că bineînțeles, nu decurge după plan
Și asta e important, că asta m-a adus la mal
M-am agățat de un val, și nu zic val muzical
Zic de dorința să fac asta și de un motiv real
S-ajung să reușesc chiar dac-o să dureze ani
Să pun zâmbete pe față acolo unde sunt fani
Și-au trecut cam 10 ani, dar niciunul în zadar
Viitorul sună bine, și-l îmbrățisez cu drag
Umbre mă urmează în viață
Încă de când eram în fașă
Lacrimi se preling pe față
Încă de când eram în fașă
Dar nu m-au oprit,
Nici nu m-au învins
M-au făcut mai dur
Ca să pot să-ndur
Dar nu m-au oprit,
Nici nu m-au învins
M-au făcut mai dur
Ca să pot să-ndur

Wissenswertes über das Lied Umbre von R. S.

Wer hat das Lied “Umbre” von R. S. komponiert?
Das Lied “Umbre” von R. S. wurde von Denis Florea komponiert.

Beliebteste Lieder von R. S.

Andere Künstler von French pop