Într-un Mood Mixt

Ai luat o parte din mine când ai plecat. Îmi amintesc acum dar foarte vag. E ca și cum nu aș putea fi sigur dacă s-a întâmplat și ce s-a întâmplat. Stând însă acum, cu mine însumi în companie, știu că ceea ce simt e real. Letargie cu iz romantic...
E ca și cum Logos-ul odată întrupat, sau mai bine zis cusut împreună din bucăți, a reîntâlnit Eros-ul. Și-acela, un mozaic... Procesul de transmutare nu s-a produs până la capăt. Energia extrasă de Eros, a coborât Logos-ul pe pământ, stabilit pe drumul către centru. Transferul energiei în schimb... Mercurul era mereu respins pentru a se întoarce cu informații incomplete.
Dar acea dinamică ciudată, o dialectică sacadată - ca o transmisie radio veche cu pauzele-i de purici - a prins bine amândurora. Și-atâția demoni... Vechi și noi al căror nume nu mi-l amintesc. Și nu-mi amintesc nici vreo dihotomie. Și nici nu simt vreouna.
Am știut mereu, de când te-am întâlnit, că timpul petrecut în compania ta face parte din procesul individuării.

Dar nu... Nu mi-ai luat nimic. Doar ai plecat. Te-ai luat pe ține.
Unde te-ai dus? Nu știu. Și sincer să fiu, nici nu-i treaba mea. Dacă o fi să ne-ntâlnim vreodată și vrei să-mi povestești, la o bere-n vreo bodegă sau pe nisip, pe malul vreounei ape, bine. Cum să nu. Ar fi plăcut.
De altfel, eu cel mai probabil no să-ți spun că mi-a fost dor de ochii tăi în lacrimi, de ruj pe buzele mele, de corpul tău perfect făcut pentru mâinile și limba mea... De un surâs, o glumă proastă, o îmbrățișare caldă sau un bună dimineața.
Nu îmi e dor să-ți fac cafeaua, dar mi-a plăcut atunci când am avut ocazia.

E plăcut aici, acum, dar uneori e gri. Și-atunci îmi e cel mai ușor. Dar când mă plimb doar eu cu sine și văd că totu-i înflorit, simt un gol în mine. E ca și cum aș fi avut un copil de care nu-mi pot aminti.
Dar n-o să-ți spun ție toate astea dacă ne-om mai întâlni, pentru că voi fi uitat. C-așa sunt eu, uituc...