Cad (feat. Dhali)

Daniel Libeg, Denis Florea

Când cad, mă ridic iar
Mă ridic iar și o iau de la cap
Când cad, mă ridic iar
Mă ridic iar și o iau de la cap
Când cad, mă ridic iar, yeah
Mă ridic iar și o iau de la cap
Când cad, mă ridic iar, yeah
Mă ridic iar și o iau de la cap
Indiferent de ce se-ntâmplă nu mă-ntorc, yeah
Nu mă întorc la rănile care mă dor, yeah
Am fost acolo jos, nu mai vreau înapoi, yeah
Am fost acolo jos, nu mai vreau înapoi, yeah
Până la capăt dacă-am pornit solo pe drumul ăsta
Sunt atâtea tentații, toate te fac să uiți de start
De unde am plecat, unii n-au mai scăpat
N-am uitat de cei dragi
Toate mă faceau să mă simt retras
Acum toate mă fac să fiu minim tentat
Am pierdut prea puține de parc-aveam șase pe fiecare față de zar
Și dacă toate pleacă-ntr-o zi, o să rămân cu mine și muzica mea măcar
Am găsit lumina când stăteam în benză
Vrei să ai libertate dar te ții singur într-o lesă
Vezi că mai nou port muzica în loc de vestă
Pe cel mai mare inamic l-am învins printr-o piesă
Când cad, mă ridic iar, yeah
Mă ridic iar și o iau de la cap
Când cad, mă ridic iar, yeah
Mă ridic iar și o iau de la cap
Indiferent de ce se-ntâmplă nu mă-ntorc, yeah
Nu mă întorc la rănile care mă dor, yeah
Am fost acolo jos, nu mai vreau înapoi, yeah
Am fost acolo jos, nu mai vreau înapoi, yeah
Dacă m-aș fi lăsat bătut era să mor, ey
Dar niciun vânt nu mă doboară, sunt ca Thor, yeah
Și nu vreau ca ai mei să îmi aducă flori, nah
Vreau să le fac viața doar plină de culori, yeah
Inima nu-mi crapă frate, frate sunt de Piatră
Și am o fată, mare artă, nestemată, fără pată
N-am avut hartă vreodată, nah, merg după instinct
Și-ai să mă vezi acolo sus până când am să mă sting, ah
A venit timpul sa fac istorie frate
Și ridic paharul pentru toți anii din spate
Anii de vise în care-am văzut momentul
C-am arătat că munca bate talentul
Când cad, mă ridic iar, yeah
Mă ridic iar și o iau de la cap
Când cad, mă ridic iar, yeah
Mă ridic iar și o iau de la cap
Indiferent de ce se-ntâmplă nu mă-ntorc, yeah
Nu mă întorc la rănile care mă dor, yeah
Am fost acolo jos, nu mai vreau înapoi, yeah
Am fost acolo jos, nu mai vreau înapoi, yeah

Wissenswertes über das Lied Cad (feat. Dhali) von R. S.

Wer hat das Lied “Cad (feat. Dhali)” von R. S. komponiert?
Das Lied “Cad (feat. Dhali)” von R. S. wurde von Daniel Libeg, Denis Florea komponiert.

Beliebteste Lieder von R. S.

Andere Künstler von French pop