Motivat (feat. Dianka & Codrin Donciu)

Codrin Donciu, Denis Florea, Diana Hanganu

Au trecut 9 ani de când am plecat la drum
Eram doar un copil, dar uită-te la mine-acum
Stăteam în cameră la mine și cântam aiurea
Speram ca într-o bună zi s-ating pe toată lumea
Și nu știam nimic, nimic din ce-ar fi trebuit să știu
Nimic din lumea rea care mă macină de viu
Vedeam binele-n oameni, dar oamenii nu vedeau
Am încercat să ajut cum am putut, dar nu voiau
Am crescut pe stradă, cu alcool și cu legale, ah
Ăsta-i adevărul chiar dacă adevărul doare, ah
Bagabonți la colț de bloc cu beat pe telefon
Toate s-au schimbat, acum sunt doar în studio
Toate s-au schimbat, acum și frații-s mai puțini
Și cercul e mai mic, abia de mai vorbim
Distanța ne doare și-o să ne doară mereu
Dar amintirile ne leagă și-o să ne lege mereu
Așa-s eu, și așa voi fi până am să mor
Am inima aici, chiar dacă am capul în nori
Nu sunt lipsit de griji, chiar dacă am și eu probleme, că
Viața m-a-nvățat cum să țin pieptul la temeri
De când eram copil și mama a trebuit să plece
Dar și după ce am crescut și viața a vrut să mă-ncerce
Am găsit o cale să mă întorc din nou la bine
Am găsit o cale să mă regăsesc pe mine
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Au trecut 10 ani, de când am plecat la drum
Eram doar un copil împrăștiat și nu știam cum să m-adun
Problemele-n familie mă făceau să sufăr mult
Așa că doar stăteam, scriam, așa știam eu să m-ascund
Nici măcar n-aveam un beat, deci scriam fără măsură
Nu mai vreau note la școală, le vreau doar pe partitură
Dar până într-o zi când aveam în jur de 14
Că băusem gin la scară, și eram cu mintea vraiște
După episodul ăsta și ani de rap în dormitor
Mi-am dat seama că scăparea e în nivelul următor
M-am anturat la înregistrat și la mixat că poate
De-s dedicat și neînfricat ajung și eu departe
Iar acum o dau pe beat, dar tot scriu fără măsură
Și când am crescut un pic, într-o zi Ares mă sună
Ne știm de mici copii, hai să facem treabă bună
Urmează s-auzi de mine, 66, prima tură, uite
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar
Iară iară iar mai arunc un zar
Îmi încerc norocul murdar
Ca să scap de gustul amar
Știu că nu par, dar

Wissenswertes über das Lied Motivat (feat. Dianka & Codrin Donciu) von R. S.

Wer hat das Lied “Motivat (feat. Dianka & Codrin Donciu)” von R. S. komponiert?
Das Lied “Motivat (feat. Dianka & Codrin Donciu)” von R. S. wurde von Codrin Donciu, Denis Florea, Diana Hanganu komponiert.

Beliebteste Lieder von R. S.

Andere Künstler von French pop