Ține-mă de mână

Denis Florea, Diana Hanganu

Ține-mă de mână chiar și-atunci când cad
Privește-mă la fel și-atunci când vezi că ard
Trezește-mă chiar și din cel mai rău coșmar
Găsește-mă oriunde chiar și când dispar
Ține-mă de mână chiar și-atunci când cad
Privește-mă la fel și-atunci când vezi că ard
Trezește-mă chiar și din cel mai rău coșmar
Găsește-mă oriunde chiar și când dispar
Mă întreb oare cum de am ajuns aici?
Față în față cu tine, dar sunt plin de frici
Moartea-mi suflă-nceafă, doar tu poți să o învingi
Doar tu ai puterea ca să poți să mă ridici
Că mă doare tare corpul, îl simt greu, parcă-i din plumb
Și nisipul din clepsidră mă face să mă scufund
Demonii din întuneric nu mă ajută prea mult
Numai mâna ta mă ține să nu mă duc dedesubt
Nu pot să fiu neatent, nu-mi întorc privirea-n spate
Nu pot nici pentru-o secundă să închid ochii la noapte
Ochii negrii mă invită să dansez, dar nu se poate
Asta-nseamnă să te pierd pentru o eternitate
Poate cer prea multe, poate nu merit atât, dar
Tu îmi ești scut, mă protejezi de la-nceput, am
De gând, să îți ofer tot ce e pe cer
Tu doar ține-mă de mână să nu cad în Infern
Ține-mă de mână chiar și-atunci când cad
Privește-mă la fel și-atunci când vezi că ard
Trezește-mă chiar și din cel mai rău coșmar
Găsește-mă oriunde chiar și când dispar
Ține-mă de mână chiar și-atunci când cad
Privește-mă la fel și-atunci când vezi că ard
Trezește-mă chiar și din cel mai rău coșmar
Găsește-mă oriunde chiar și când dispar
Am avut momente-n care am vrut să mă opresc
Cu obrajii plini de lacrimi, fără cale să zâmbesc
Dar faptul c-ai fost cu mine m-a făcut să reușesc
Te mai chem încă o dată, te rog ajută-mă să ies, și
Ține-mă de mână chiar și-atunci când cad
Privește-mă la fel și-atunci când vezi că ard
Trezește-mă chiar și din cel mai rău coșmar
Găsește-mă oriunde chiar și când dispar
Ține-mă de mână chiar și-atunci când cad
Privește-mă la fel și-atunci când vezi că ard
Trezește-mă chiar și din cel mai rău coșmar
Găsește-mă oriunde chiar și când dispar

Wissenswertes über das Lied Ține-mă de mână von R. S.

Wer hat das Lied “Ține-mă de mână” von R. S. komponiert?
Das Lied “Ține-mă de mână” von R. S. wurde von Denis Florea, Diana Hanganu komponiert.

Beliebteste Lieder von R. S.

Andere Künstler von French pop